De ce e Maramureșul diferit?

Maramureșul Istoric este o regiune diferită de toate celelalte din spațiul românesc.
Cauzele sunt multiple:
- Izolarea geografică, datorată amplasării într-o depresiune montană înconjurată la nord de Munții Maramureșului iar la sud de lanțul muntos Oaș-Gutâi-Țibleș.
- Situarea de-a lungul timpului la confluența mai multor culturi cum sunt cea geto-dacă, celtică, romană, slavă sau apuseană, maghiară, austriacă, rusească
- Cadrul natural caracterizat de un relief specific montan cu văi înguste și dealuri adesea abrupte.
- Atitudinea locuitorilor în fața provocărilor istoriei la care au trebuit să răspundă.
Toate acestea au contribuit la nașterea unei identități culturale unice. Aceasta continuă să fascineze și astăzi.
Atitudinea conservatoare a oamenilor, care au considerat că păstrarea identității poate să ducă la supraviețuire într-o lume plină de incertitudini, au dus mai departe vechile tradiții și obiceiuri care au reprezentat vechi rirualuri care aveau un rost în vița lor.
În definitiv patrimoniul cultural material și imaterial este cel care transformă Maramureșul într-un loc unic. În momentul în care pășești aici respiri un alt aer, un alt miros, peisajele au alte culori, mai vii, mâncarea are un alt gust, muzica te invită la dans. Intri într-o altă lume de care te îndrăgostești.
Mai este Maramureșul autentic?
Răspunsul la această întrebare îl puteți da fiecare dintre voi, mai ales dacă ajungeți pe meleagurile maramureșene.
Autor: Creator de conținut pe Maramuresu’meu unde adun, sintetizez, structurez și prezint informații relevante despre acel Maramureș care a rămas autentic. Susțin și promovez vechile tradiții și obiceiuri primite moștenire de la păstrătorii acestui patrimoniu material și imaterial prețios.
